Plouă, deci sunt nervi!

Debandada din trafic într-o zi ploioasă nu numai că nu ar trebui să ne isterizeze mai mult, dar poate ne-ar determina o dată pentru totdeauna să percepem această realitate urbană ca pe un firesc. Ploaia poate fi motiv ca nervii să mai fie duşi pe la spălătorie. Când plouă sunt atât de sensibilizate semafoarele, încât unii participanţi la trafic (ce fel sună chestia, de parcă aş purta caschetă), nu se mai pot ghida după indicatoarele clasice. 
Când plouă, Poliţia rutieră se face că plouă. Nu vezi ţipenie de girofar sau vestă reflectorizantă.
Dar cel mai distractiv este când, din cauza băltoacelor care acaparează de multe ori tot trotuarul, bieţii oameni se văd nevoiţi să meargă prin stradă. Şi atunci apare daciomanul manelizator sau oltcitistul ce ambalează din plin pedala de acceleraţie să nu i se ude magnetoul. Când te fereşti să nu te uzi la picioare, ia în calcul o baie oferită rapid de pneurile reşapate, dragă pietonule, ce eşti! Şi altădată să mergi cu tramvaiul care oricum zace cuminte într-o altă intersecţie, pentru că un confrate de linie a avut bafta să-i sară roţile de pe fix. Noroc că ploaia mai spală praful de pe străzi şi-l transformă în noroi, pe care cârdul de maşini îl vântură în stânga şi-n dreapta. Poate de aceea am senzaţia că în Brăila străzile sunt mai maro. Dar cum fiecare e cu gândul lui, nici ploaia nu mai este percepută ca pe ceva obişnuit. Dacă afară plouă cu găleata, apometrul firescului ar trebui să-şi învârtă rotiţele în continuare.
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Confuzia persistă

Am atras de nenumărate ori atenţia asupra confuziilor care se fac în jurul meseriilor practicate şi a celor imaginare. Am insistat asupra celor ce se cred mai mult decât sunt, umplându-se de atribute care îi depăşesc. Nici nu mai ştiu de câte ori am scris şi vorbit despre confuzia care se face între a fi gazetar, publicist, jurnalist, om de presă, de radio sau de televiziune. De fiecare dată am scos la iveală că aceste apelative sunt folosite în mod abuziv de fel de fel de gorobeţi care nu pot înţelege că este nevoie de studii de specialitate, de formare a unui nume, pentru a putea să utilizezi asemenea cuvinte, dar şi atunci cu mare precauţie.
De curând am mai sesizat o gafă, care se referă la tehnicianul obiectivului, şi anume la cameraman. Etimologia ne arată clar că este un cuvânt de împrumut, intrat de curând pe poarta larg deschisă a limbii române, şi aşa mai mult decât asimilatoare. Acest profesionist, specialist în ale Beta şi HD portabil şi numai pe umăr sau trepied este confundat batjocoritor cu orice posesor de VHS sau miniDV. La noi, în România, cameraman este orice posesor de aparat cu înregistare video în format de amator, fie şi telefon mobil. Aşa se loveşte din nou în numele unora care şi-au făcut datoria faţă de carte şi au promovat şcoli tehnice de specialitate, înainte de a pleca pe teren sau pe platou. Dar cum televiziunile de scară de bloc s-au înmulţit mai ceva ca frecvenţele muzicale pirat, nu mă mai miră nimic.
O altă confuzie se face şi atunci când se prezintă prognoza meteo, pe la radio şi la televizor, folosindu-se des apelativul meteorologul de serviciu, pentru o păpuşică cu fustă scurtă (ca şi mintea de altfel), sau pentru un băieţaş îmbrăcat ca pe treptele metroului, ori cu vocea atât de piţigăiată, încât eşti tentat să crezi că are o problemă, acolo, jos.
Mai amintesc tot în treacăt şi de tâmpenia cu muzicianul, muzicantul, artistul şi cântăreţul. Din prea mult dor de sinonime se fac dese aranjamente lingvistice, unde marii clasici devin muzicanţi, iar emtiviştii muzicieni. Diferenţa dintre Conservator şi Fabrica de Conserve este evidentă.
Nu ştiu ce soluţie ar fi pentru ca astfel de aberaţii să nu mai existe. Cel puţin pentru moment refuzarea mesajului ce conţine baliverne este mijlocul prin care se poate lua măcar atitudine. Şi încă ceva: mai puneţi mâna pe carte!
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU