Forţarea dorinţei de a scrie

Cred că marea majoritate a celor ce scriu din plăcere nu-şi creionează din start o structură ermetică, pe care să o respecte ad literam. Ar fi fost derizoriu să cred că o întreagă operă este întipărită undeva în imaginar, iar bunele intenţii nu ar face decât să scoată la iveală, precum pompa de foraj, aurul expresiilor bine ticluite. Împărţirea pe strofe ori capitole nu reprezintă decât administrarea cronologică a tendinţelor artistice pe care creaţia literară le dezvoltă în esenţa ei. Semnele de punctuaţie, evidenţiază în mod elementar limitele frazelor, propoziţiilor, a cuvintelor în general, determinând cititorul la prima lectură să nu se simtă extenuat. Şi dacă tot am adus în discuţie cuvântul, nu ezit să spun că uneori verbele, pe care le găsim cu mare greutate, substantivele pompoase şi adjectivele în exces, duc la o deprimare a frazei. Probabil, ce probabil, sigur este la modă exagerarea. Comerţul cu cuvinte duce negreşit la umflarea conţinutului în ochii celor din imediata apropiere a autorului, de aşa natură încât să se poată afirma că aveam de a face cu opera bombastică, supralicitând la maxim un conţinut cu carenţe. Şi ca în orice poveste avem personaje, îmbrăcate fie cu nume prea simple, atribuite de multe ori necuvântătoarelor, fie cu nume mult prea sonore ale istoriei, puse de data asta într-o lumină total diferită de cum ne-am obişnuit să le percepem în rezonanţă. Despre acţiune în general nu se poate să nu fie vorba de dragoste, de dragostea trupească dintre el şi ea, o dragoste activă, cu suişuri şi coborâşuri, pentru a condimenta lectura. Insatisfacţiile şi decepţiile personale ale autorului sunt şi ele la mare preţ atunci când vine vorba de scris, iar dacă se mai aminteşte şi de perioada vechiului regim, nu contează la care regim se face referire, important e să nu fie cel actual, înseamnă că s-a găsit soluţia perfectă pentru gimnastica degetelor pe hârtie sau pe tastatură. Nu mai rămâne decât multiplicarea cuvintelor între coperte. 
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Şapte seri, dar nicio noapte!

De multe ori am afirmat că Brăila este la ora actuală o imensă comună, cu Cămin cultural şi bodegi insalubre. Dar dincolo de zgomotul pestilenţial de manele, mai greu de digerat la aceste restaurante, baruri şi terase, sunt afişele postate la intrare cu în această unitate se fumează, sau ne rezervăm dreptul de a ne alege clienţii. Dincolo de stupiditate se ridică multe semne de întrebare despre decenţă, bun simţ şi discriminare. Un asemenea tablou întregeşte panoplia unui efort civic deliberat învins, pentru ca tinerii – şi nu numai – să poată pleca într-un adevărat exod către judeţele limitrofe în căutarea unor alte forme de petrecere a timpului liber. Nu-ţi este dat să găseşti acele locuri selecte, singura compensare rămănând – cel puţin pentru moment – cele două mall-uri din imediata apropiere a oraşului. E adevărat, nici acolo nu ai prea multe variante, dar cel puţin îţi clatini mersul prin locuri spălate, pe unde mai vezi şi feţe educate, iar ambianţa te întâmpină de la intrare. De ce nu există viaţă de noapte în Brăila? Poate că mentalităţile comuniste se păstrează, iar plimbatul după ora 22 poate deveni suspect în ochii vreunui poliţist comunitar (ce mă poate zgâria pe creier această denumire, termenul comunitar ducându-mă cu gândul explicit la acei câini care, ca şi aceste uniforme, bat maidanele cu nume de bulevarde). Sau poate clasa muncitoare trebuie să se odihnească, pentru ca a doua zi să poată munci cu drag şi spor pentru ţară şi popor.
În chiar centrul oraşului, lângă ceasul devenit simbol - care culmea, pe data de 12 aprilie anul curent chiar funcţiona - se află o pancardă cu punctele de atracţie turistică din municipiu. Păcat că cel care a gândit-o s-a umplut de ridicol într-atât încât să genereze o sumedenie de puncte de interes (personal), ca şi cum ar fi de o importanţă covârşitoare pentru curiozitatea vizitatorilor.
Ce s-ar fi întâmplat dacă vechiul Castel de apă din Grădina Publică, simbol incontestabil peste ani al istoriei Brăilei s-ar transforma într-un observator astronomic, cu program nocturn, aşa încât şi pasionaţii bolţii cereşti să poată asista în direct la evenimente cosmice. Ce-ar fi dacă cineva s-ar autosesiza punând în circuit catacombele raialei, şi chiar dincolo de potenţialul turistic ce ar deveni definitoriu pentru localitate prin unicitate, ar aduce un plus de culoare în intenţiile brăilenilor de a-şi cunoaşte trecutul istoric, ascuns încă prin indiferenţa unora care câştigă bani buni din aşa-zisa promovare a urbei.
De ce nu avem o stagiune teatrală cu piese adaptate pentru un public matur, ori expoziţii sau secţii ale muzeului cu program prelungit, permanent sau ocazional, de ce nu mai avem cinematografele de grădină, cu proiecţii după apusul soarelui? Mă tem că întrebările sunt mai mult retorice, iar afară s-a întunecat deja. Noapte bună şi vise roşii !
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Servicii online

De fiecare dată, societatea în care trăim ne pune în situaţii cel puţin hilare dacă nu inedite. Şi pentru ca propagarea ieşitului din comun să se facă aşa cum trebuie, internetul mijloceşte negreşit accesul. Şi când vine vorba de internet, totul este mult mai simplu. De exemplu, cauţi un anume lucru prin intermediul aşa-numitelor motoare de căutare şi dai peste cu totul şi cu totul altceva. Găseşti de multe ori lucruri de care nici închipuirea nu le atinge. Şi pentru că internetul oferă posiblitatea a tot felul de servicii, vă dau posibilitatea să vă delectaţi cu încă o mostră: divorturi online. Nu este o glumă, ci o meschină realitate. Divorţul tău durează doar 3 săptămâni şi economiseşti minim 885 lei, ne îndeamnă sloganul de prezentare. Formidabil! Se pare că avocatul bucureştean, plin de zel, omite faptul că preţul unui divorţ are mai mult de-a face cu psihicul, cu relaţiile de familie şi cele socio-profesionale şi apoi cu buzunarul. Şi ne explică în termeni ieftini cum că onorariul unui avocat este în asemenea cazuri de 980 de lei, în timp ce la dumnealui totul se rezumă la 95 de lei. Şi ca treaba să meargă pas cu pas, ni se pune la dispoziţie un CD cu toate amănuntele, că suportul optic costă 95 de lei, la care se percep şi taxele de coletărie. Şi ca orice produs care vrea să fie vândut, are şi reclamă. Puţină atenţie, citez: Poate ţi se pare greu de crezut, dar pentru preţul unui tricou, o să primeşti informaţii complete şi practice despre divorţ, mulţi prieteni de-ai mei, divorţaţi deja, cărora le-am prezentat produsul, şi-au dat cu palma peste frunte şi mi-au reproşat de ce nu am făcut produsul dinainte ca ei să divorţeze... Chiar aşa! De ce? O iniţiativă lăudabilă. Pe când şi o instanţă de judecată online?

Cătălin Nicolae MOLDOVEANU