miercuri, 19 noiembrie 2008

Hemoglobină plus albastru de metil


Daniela Bartoş este un deputat român în legislatura 1996-2000, ales în judeţul Brăila pe listele partidului PDSR. Aceasta este definiţia pe care o găsim în Enciclopedia liberă Wikipedia, de altfel întreg articolul şi bagajul de informaţii despre doamna cu pricina.
Pe dumneaei am reîntâlnit-o ieri în autobuz, evident, nu în persoană, cred că nu a mai trecut prin oraş de foarte multă vreme, ci imaginea sa. Un bătrân, un pensionar, destul de rapid în mişcări şi cu un zâmbet care trăda bucuria unui dar, împărţea de zor, dintr-o pungă roşie, mici atenţii călătorilor hămesiţi, obosiţi şi cu capul în jos. Şi trecea bătrânelul acesta, cu o mecanică bine unsă, servind câte un carneţel, un pix şi o brichetă, posesorilor de bilet şi abonament. Nu făcea nicio diferenţă, că sunt doamne, domni, nu, la el toate cadourile erau roşii.
Nu l-am refuzat, aş fi fost singurul şi nu e bine să te pui cu majoritatea nici măcar în autobuz, că şi acolo se poate ridica unul de pe locul lui şi să asmută: cine nu e cu noi, înseamnă că e împotriva noastră! 
Ajuns acasă, în confortul luminii de monitor, apărat de tastatura luată pe vechea legislatură, mă pun cu degetele la muncă.
1. Pixul. Stimată doamnă deputat, cu pixul vă înţeleg, e o uneală intelectuală, bună oricând trebuie să completăm un rebus, o integramă sau să semnăm o condică de prezenţă ori vreun document de vărsământ. Pixul e mai mult decât o necesitate cotidiană, e un simbol electoral al sudurii dintre partide. Cum vine asta? Vă spun acum că e simplu. Pixul e compus dintr-un suport de culoare (politică) roşie şi are o pastă albastră. Inscripţia PSD+PC de pe el îmi confirmă că am dreptate.
2. Carneţelul. Aici totul este nostalgie. Are dimensiuni de buzunar, probabil că respectă normele europene de notare a informaţiilor culese de pe teren, cu coperţile de aceeaşi culoare cu a siropului de zmeură. Cu litere albe de tipar, îngroşate, scrie ca să fie observat şi de alegătorul-ţintă: BARTOŞ DANIELA DEPUTAT. Va să zică, ce rost are pixul dacă nu-l foloseşti? Şi cum niciun specialist în ale propagandei electorale nu şi-a bătut capul cu integrame, carneţelul roşu, nostalgicul carneţel roşu, doamnă deputat, că sigur vă mai aduceţi aminte de el, astăzi vă reprezintă interesul. Ce-i drept, nu mai are stema R.S.R. pe el şi nici denumirea de CARNET DE MEMBRU, ştanţate cu auriu, dar seamănă. Singura diferenţă e aceea că ăla musai trebuia ştampilat la timp.
3. Bricheta. Păi bine stimată doamnă, de frica unui procentaj slab vă aliaţi şi cu fumătorii? Dumneavoastră care ne-aţi fost un adevărat ministru de va(r)ză al sănătăţii? Cum e doamna Bartoş cu bricheta? Fumaţi, vreţi să ne fumaţi, sau să ne-apucăm noi, ăştia, nefumătorii? Eu cred că până la urmă vreţi să ne-afumaţi, că decât să avem roşu în gât, mai bine pe 30 noiembrie pe ştampilă. 
Ce staf de campanie atent, doamnă deputat de Brăila. Dar la un pachet de ţigări roşu, v-aţi gândit? Sunt sigur că da, dar ar fi trebuit să adăugaţi şi inscripţia: Votatul dăunează grav populaţiei!, şi asta nu vă convine, că de...
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Niciun comentariu: