Cu susul în jos

Publicitatea stradală capătă de multe ori aspecte hilare nu numai din perspectiva conţinutului anunţului, ci, poate, de cele mai multe ori, de modul în care acesta este scos în evidenţă.

De prea multă tobă şi caldaboşi, ofertele sunt atât de evidente, încât trebuie să-ţi suceşti un pic gâtul ca să pricepi cât de nepricepuţi au fost cei care au montat impunătoarele panouri cu reclame. Nu că de la 1 ianuarie totul ar fi cu susul în jos, dar se prea poate ca în intenţia lor, meşterii să fi vrut în mod tendenţios să iasă cu ceva în evidenţă.

Cele două panouri se găsesc pe aceeaşi stradă, cam la vreo 500m distanţă unul de altul, de aceea înclin să cred că nu vorbesc de o greşeală de montaj, ci de intenţie în cel mai pur sens al cuvântului. Dar ce mai contează...
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Fără ziare

Conturul mai puţin tipic al unui cetăţean ce şade liniştit pe o bancă înconjurată de nămeţii bulevardului, în timp ce savurează lectura unui ziar, tinde să devină de-a dreptul poveste, sau, mult mai plauzibil, scenariul unui film de epocă. Acum douăzeci de ani, se stătea la coadă pentru un ziar, sau mai bine spus la ziare, în care orice autor de articol, descătuşat de cenzura comunistă, scria pe bandă rulantă foiletoanele chinurilor profesionale îndurate sub seceră şi ciocan.
Cititori mai sunt şi astăzi, mai mult de reclame şi anunţuri de mică publicitate, decât de conţinut propriu-zis, dar imaginea personajului de pe banca publică, cu ziarul în faţa sa, concentrat pe text, rămâne una de excepţie şi nimic nu o poate înlocui, indeferent cât de mult ţinem la internet.
Presa scrisă trece printr-un lung şi grav ciclu de transformări, şi când vorbesc de cea locală nu-mi rămâne decât să constat că lipsa profesionalismului, cumulată cu deficitul economic a dus la dispariţia sa, aproape totală.
Şi ce este dureros? Păi când nu există presă, nu există nici opoziţie, iar fără opoziţie, nu avem decât dictatură.
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

După 20 de ani?

De fiecare dată am afirmat că mai importantă este vremea din noi şi nu cea de afară. Dar chiar aşa să fie? Astăzi, spre exemplu, lapoviţa transformată în zăpadă, ca mai apoi să devină ploaie în toată regula, a încenuşit mai mult decât se putea crede peisajul urbei dintre sărbători. Mormanele de zăpadă murdară aminteau de gheţurile antarctice, iar oamenii, zgribuliţi de frig şi griji, ca nişte pinguini buimaci, mişunau cu mâinile adânc pătrunse în buzunarele goale, mult prea goale pentru cei douăzeci de ani de aşteptare post-decembristă. Poate că sufletele exilate în exotica putere de cumpărare, nu le-a permis nici anul acesta, an electoral de altfel, să simtă aşa cum se cuvine apropiata trecere dintre ani.
Mai erau inşi – cel puţin prin dreptul pieţei – care gândeau cu voce tare, că nimic nu mai este ca înainte. Oare? Şi poc petarda aruncată la picioarele unei bătrâne ce se echilibra pe gheaţa de sub stratul subţire de apă, cu două sacoşe pline cu mărunţişuri. Petarda, simbolul zbenguielii artizanele a prafului de puşcă este la mare căutare în această perioadă a anului, iar comercianţii nu ezită să se afişeze, uitând de frica de cuvinte, de frica de lege sau de orice altă formă de frică.
Să mergi pe stradă şi să arăţi cu degetul a schimbare. Ce fel de schimbare? Cui îi mai trebuie schimbare? Şi în înghesuiala de pe străzile principale, câţiva poliţişti, care după uniforme păreau de la Circulaţie, încurcau fără menajamente convoaiele de autoturisme, fabulând un fel de prioritate înspre-către, cu fluierături şi balet din mâini.
Şi care să fie golul din lumină? De unde să apară soarele dacă nimeni nu are nevoie de el? Printre strigăte şi claxoane, pocnituri şi tuse, oamenii, cetăţenii-pinguini, cu grijile lor, defilează fără încetare pe adiacentele existenţei, lipsiţi de zâmbete, de formalităţi, de verticalitate, mereu cu fruntea în asfaltul cenuşiului, sub cenuşiul cerului, la umbra roşie a unei benner cu Geoană ca un zmeu de vinilin, înfruntând cu chipul său trucat la calculator, vremea şi vremurile Brăilei de la sfârşit de 2009, acum la 20 de ani de la... alt praf de puşcă.

Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Pregătirea elevilor în particular, aproape interzisă prin lege

Pe lângă diversele şi mult discutatele propuneri ale comisiei prezidenţiale se numără recent şi iniţiativa prin care se doreşte interzicerea prin lege a pregătii în particular a elevilor. Nu că această comisie nu ar avea ce lucra, nu că problemele ţării ar fi mai puţin importante, dar Traian Băsescu ţine morţiş să-şi anuleze o bună parte din electorat şi - de ce să n-o spun? - să agite din nou spiritele între cadrele didactice, pe de o parte, apoi între această categorie şi elevi. Motivul? Se creează discrepanţe într-un colectiv de elevi dacă unii se pregătesc suplimentar şi alţii nu. E la mintea cocoşului, tovarăşe preşedinte de republică, faptul că discrepanţele există şi sunt cât se poate de evidente dincolo de modul de asimilare a cunoştinţelor. Diferenţele apar şi se evidenţiază pe parcursul unui an şcolar, ca o consecinţă directă a altor factori care, de multe ori, nici nu au legătură cu modul de instruire. Mai puneţi la socoteală şi necesitatea profesorului de a avea un trai decent şi atunci o să înţelegeţi de ce pregătirea elevilor în particular a devenit un obişnuit mod de a completa bugetul personal. Dacă insistaţi pe faptul că elevii nu trebuie trataţi diferit, de ce nu extindeţi această teorie şi la salariaţi, la nivelul întregii categorii de bugetari - să zicem - oferindu-le acea retribuţie menită să le îndreptăţească şi motiveze activitatea profesională? Mai… meditaţi, domnu’ preşedinte…
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Vanitatea rusească

Nu este prima dată când Rusia, de la plecarea de pe scena politică a preşedintelui Elţân, excesul de derapaj economico-militar ţine să scoată în evidenţă că această ţară încă se mai crede buriul pământului vizavi de deciziile mondiale. Dacă clasica luptă cu vechiul duşman capitalist, America cea plină de democraţie s-a transformat în mod vizibil într-o prietenie cu noroc pe la glezne pe sub mesele întrevederilor bilaterale şi internaţionale din ultima perioadă – a nu se uita Summit-ul NATO de la Bucureşti, din 2008, când România a pledat pentru admiterea în rândurile organizaţiei militare a Ucrainei şi Georgiei, şi unde Putin l-a convins pe Bush că nu se poate – acum, noul preşedinte Medvedev crede că este important să dea dovadă de un patriotism exagerat, doar pentru a contracara intenţiile tot mai evidente ale Georgiei, de independenţă totală faţă de Moscova.

Dar boala cea mai mare nu este acest mic stat în comparaţie cu marea Rusie, ci pe China, care reprezintă o reală ameninţare şi unde în viziunea a tot mai mulţi analişti politici tinde să devină – dacă nu a devenit deja – forţa economică şi militară mondială. Ce să mai spun de India, ce deţine în mod oficial arma atomică, de pe când se afla în conflict militar cu Pakistanul vecin pe teritoriul Kashmir, dar are de curând şi un submarin cu propulsie nucleară, pe care o să-l vânture prin apele şi aşa aglomerate ale oceanelor.
Duma de Stat, această Cameră mult prea inferioară a Parlamentului rus a aprobat pe 9 septembrie proiectul de lege cu privire la intervenţia militară în apărarea cetăţenilor ruşi aflaţi pe teritoriul altor state. Că este un deget către Georgia, am mai spus-o, dar de ce acum, cum două zile înainte de comemorarea breşei apărării Americii din 11 septembrie 2001, sau ce anume ar trebui să înţeleagă noua conducere de la Chişinău faţă de situaţia din Transnistria. Şi ca toată această mascaradă politico-militară expansionistă să fie sub auspicii internaţionale, în folosul unui bine comun, nave militare ruseşti se învârt de-a lungul coastelor Africii de Est pentru combaterea pirateriei, acolo unde, deja NATO are efective dislocate de ceva vreme.

Că acţiunea Kremlinului este una evidentă se poate subînţelege rapid, numai că întrebarea la care nu pot da acum răspunsul, sună cam aşa: ce alte state puternice militar, politic şi economic, vor urma exemplul Rusiei?
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Nici e-jobs nu e mai breaz

Când am afirmat că nimic nu se compară cu ţara noastră, nu aveam cum să bănuiesc, vizavi de gradul de educaţie a populaţiei, posibilitatea unor studii superioare într-o meserie care nu are cum să solicite o pregătire teoretică atât de vastă. Dar cum SRL-urile cu profil educativ pot fabrica orice, dar absolut orice, nu este de mirare că mai sunt unii angajatori care solicită diplome de acest gen. Am impresia că firma cu pricina are drept clienţi numai oameni unul şi unul, probabil politicieni dâmboviţeni ce nu suportă a fi toaletaţi decât dacă li se face conversaţie pe teme filosofice.
Un alt detaliu se referă la vasta experienţă. Aici este foarte necesar ca respectivul candidat să aibă un stufos portofoliu de clienţi, eventual cu poze, cum a tuns el ciucurii covoarelor de la Camera Deputaţilor, gardul viu din faţa Senatului, sau manichiura statuii lui George Enescu din faţa Operei.
De remarcat faptul că în toată această poveste, nu există discriminare, paragraful cu nu contează sexul denotă o maturitate a exprimării, demnă de invidiat. Oare?
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU

Unul dintre cele mai bune locuri de muncă din lume, acum pe BestJobs

Ieri am avut ocazia să văd cea mai bună ofertă de locuri de muncă pe care o poate primi un brăilean. Mai jos aveţi cele două imagini, pe care vă rog să le deschideţi pe tot ecranul, în ordinea aceasta:

Iată şi amănuntele.

Pentru fanii lui I. C. Frimu menţionez că postul este full-time, fără mandat de 4 ani, şi ce este mai important, deja la ora citirii mesajului erau înscrişi în cursă 14 candidaţi, după toate probabilităţile, senatorii şi deputaţii de Brăila, plus simpatizanţii.
Nebunie curată, domnule! România, cel mai autentic SRL posibil!
Cătălin Nicolae MOLDOVEANU